Article by Doggy.
Nu mai rezist.
E trecut de miezul noptii si eu (iar) n-am somn. Maine trebuie sa ajung la scoala si credeti-ma ca e foarte greu, odata ajuns acolo lucrurile se simplifica mult. Dar sa nu deviez de la subiect. Mi-am propus sa scriu despre nevoia mea de exprimare care se manifesta de obicei la ore tarzii din noapte (oare de ce? nu sunt somnabul, drogat sau alcoolic).
Inca nu m-am hotarat cand voi publica ce scriu acum, probabil nu imediat dupa ce termin de scris pentru ca nu am incredere in calitatile mele de writer la ora asta si trebuie sa mai citesc odata la rece tot ce-am scris pe-aici, nu de alta dar lumea chiar citeste blogul asta (ma laud si eu, m-am uitat la blog stats) si nu vreau sa dezamagesc (mai mult decat am facut-o pana acum). Dupa cum vedeti scriu cu multe explicatii intre paranteze, se intampla asta probabil din cauza ca in capul meu e haos si simt nevoia sa fac comentarii suplimentare pentru o mai buna intelegere a… aberatiei.
Ma plangeam in postul anteriror de faptul ca termin liceul, plec la facultate and so on, de fapt ma minteam constient in incercarea de a ascunde ce cred (sau simt) cu adevarat. Ma bat cu pumnii in piept de fiecare data cand am ocazia ca nu-mi place minciuna si prefer adevarul oricat de dur ar fi acela, dar nu e deloc asa, cel putin nu in situatiile in care vine vorba sa-mi recunosc mie anumite lucruri. E mult mai usor sa accepti o minciuna care te linisteste pe moment. Asta e singura problema, daca nu esti indeajuns de prost, gandul iti zboara dintr-o parte in alta si mai devreme sau mai tarziu ajungi sa te gandesti la tot ce te nelinistea in trecut si iti dai seama ca de fapt acele lucruri inca te nelinistesc. E ca si cum ai trai pentru o perioada intr-un univers paralel, un univers in care totul e roz si parfumat si apoi, brusc, ai reveni in universul nostru (universul ne apartine, nu noi apartinem universului), inapoi la problemele si frustrarile zilnice. La fel se intampla cand te minti si te trezesti brusc la realitate, realitate mult mai trista.
Intrebare: de ce nu ne mintim niciodata ca lucrurile stau mai prost decat credem? de ex: esti angajat la o firma oarecare, cu un salariu oarecare si niste colegi oarecare si in loc sa te minti ca tu esti cel mai bun angajat al firmei si fara tine s-ar destrama toata afacerea, ai incerca sa te convingi ca esti primul pe lista celor care vor fi concediati?
Raspuns: pentru ca am deveni o lume de paranoici si nu ar mai exista incredere in sine.
Nu stiu de ce vine intrebarea asta tocmai de la mine, cel care se considera superior tuturor. Veti spune ca ma mint iar si nu ati gresi cu nimic, dar daca asta ma ajuta sa dorm 4-5 ore pe noapte sunt multumit.
Recitind mi-am dat seama ca am deviat de la subiect sau poate in subconstient stiam de la inceput ca n-o sa vorbesc despre nevoia de exprimare ci despre nevoia de a crea universuri paralele. Cine stie?
Ma opresc aici ca iar aud comentarii de genul “mancate-ar tata de filozof” de la “criticul” meu cel mai exigent.
Dragos
