Plictisim. Prostim. What?

După cum aţi observat, unii dintre voi (ăştia mai deştepţi), acum scriu pe două bloguri. Dacă aş avea şi cititori mai deştepţi decât ăştia deştepţi care s-au prins că scriu pe două bloguri, m-ar întreba cineva şi de ce scriu în două părţi când şi-aşa nu aveam subiecte bune nici pentru blogul ăsta. Dar cum voi sunteţi proşti şi nu puteţi să formulaţi o întrebare, am să ma întreb singur.

“De ce scrii pe două bloguri?”

Aşa. Ce mă bucur că în sfârşit a intrat o persoană deşteaptă pe blogul ăsta şi a mai şi formulat o întrebare inteligentă. Acum trebuie să-i răspund deşteptului care işi permite să-mi pună mie, Zeul Internetului, întrebări.
Aşa. Ţineţi-vă bine că vine… răspunsul: pentru că îmi place cum se apasă tastele de la notebook. Ştiu, ştiu, cam previzibil răspunsul, dar aşa sunt eu - un tip previzibil.

Acum pentru ăştia mai proşti dintre voi, care nu ştiu că Zeul Internetului scrie pe două bloguri. Apasă pe butonul ăla cel mai din stânga de la mouse pe textul ăsta: şa-la-la-la-la.

Gata. Zeul Internetului a terminat de scris, poţi să-ţi continui viaţa acum.

 Dragoş

Perfecţiunea se întâlneşte în fiecare dintre noi şi niciodată în cel de lângă noi.

Perfecţiunea de fapt nu există. Există în schimb o mulţumire de sine exagerată care se poate percepe ca perfecţiune de un anumit individ. Să vă explic. Eu, sunt extrem de mulţumit de mine, nu am niciodată nimic să-mi reproşez, nu vreau să schimb nimic la mine, în concluzie sunt perfect. Corect? Aproape. Pentru mine sunt perfect, cum fiecare probabil este perfect pentru sine, dar când vine vorba de aprecierea celor din jur situaţia s-ar putea să se schimbe. Mulţi poate ar vrea să-mi reproşeze ceva sau să schimbe o duzină de lucruri la mine şi atunci nu aş mai fi perfect, pentru ei.

În concluzie perfecţiunea, la fel ca şi frumuseţea sunt relative şi pot exista în fiecare dintre noi.

 Dragoş

Ăsta se vrea un dublu interviu.
Dacă nu vă place, nouă ni se rupe. Dacă vă place, nouă iar ni se rupe. 

Dogg: Ce-o zis ai tăi de piercing?
Snoop: Păi am ajuns acasă şi pentru câteva zile am fost strigat după apelativele, după cum urmează: “fraiere”, ” ţărane “, că potrivit ideilor lor, pierceul, e un kitsch. Le-am explicat eu că “se poarta” dar nu i-am convins, aşa cum nu i-aş putea convinge să poarte superstaruri.

Snoop: De ce te-ai lăsat de programare?
Dogg: Cand faci ceva şi simţi cum plăcerea se transformă în obligaţie ai doua posibilităţi: devii sclav (poate e prea dur termenul) sau iţi bagi piciorul. În cazul meu particular, acum ceva timp au fost câteva momente în care, datorită unor oameni minunaţi (simţi ironia?) programam făra nici un fel de placere, ca un robot şi a trebuit să aleg una dintre variantele de mai sus. Evident, am ales-o pe a doua.

Dogg: Care crezi ca e cel mai ciudat loc în care poţi să faci sex?
Snoop: Cel mai ciudat loc în care ar putea face 2 persoane sex ar fi într-un dormitor, destul de mare, având ca spectatori membrii familiei fiecăruia. Şi fiecare membru ar da indicaţii despre cum ar trebui să se desfăşoare actul sexual.

Snoop: Cum tratezi tu scoala?
Dogg: Şcoala… parcă am stabilit că nu vorbim urât. Şcoala o tratez ca pe orice curvă banală: fară respect şi fară să mă gandesc la mâine.

Dogg: Ai intrat vreodată în depresie din cauza unei fete/femei?
Snoop: Păi, nu. Am fost și eu trist, ca tot omu, din cauza unei fetișcane care m-a vrăjit și eu, prost fiind, am suferit nițel, dar niciodata n-am mers atât de departe. Dacă ai dedus din posturile mele anterioare, bine, dacă nu, află acum că mie de obicei mi se rupe, de tot, la figurat vorbind adică, prin această rupere de pulă puteți ințelege nepăsare. Eu reprezint nepăsarea.

Snoop: Ce-ţi place la prietena ta?
Dogg: Păi multe chestii. Îmi place că are orgoliu, nu se lasă calcată în picioare şi nu se smiorcăie ca toate fetiţele deprimate. Îmi place şi că a reuşit să mă vrăjească în halu’ ăsta. Aaah şi are un fund senzaţional.

Dogg: Cel mai important motiv pentru care vrei sa pleci din Los Siret?
Snoop: Țăranii. Daa, consătenii sunt motivul esențial. Vreau să interacționez cu altfel de oameni, preferabil cu un coeficient de inteligență de peste zero. Sunt nerăbdător să scap de prostie, ignoranță, idioțenie și toate atributele colegilor mei de… viață.

Snoop: Ce părere ai despre oamenii care te înconjoară?
Dogg: După cum ştii îmi place să afirm (şi să cred) despre mine că sunt cel mai bun asta automat îi face inferiori pe ceilalţi. Acum dacă e sau nu aşa, nu ştiu. Cert e că sunt înconjurat de prieteni mai mult falşi şi handicapaţi decât adevăraţi şi sănătoşi, fete mai mult proaste şi urâte decat inteligente şi frumoase.

Dogg: Ce vezi când te uiţi în oglindă?
Snoop: Adică ce zic eu, de mine ? Păi pot afirma că-s mai capabil ca tine și ca oricine altcineva cunoscut mie. Atenție, mai capabil, adică oi fi tu bun la văruit pereți, dar cu exercițiu devin sigur mai bun ca tine, nu că aș vărui pereți vreodata dar așa, ca idee. Și când mă uit in oglinda la propriu, sunt mulțumit de ce văd, adică îmi place de mine. M-aș fute dacă eram fată. Ințelege fiecare ce vrea sau cât poate.

Snoop: Mi-a rămas în minte o întrebare anterioară. Cea legată de sex. Tu ce fantezii ai?
Dogg: Tocmai azi vorbeam cu prietena mea despre cum ar fi să faci sex în zăpadă. Bine, îmi imaginez că nu ar fi chiar bine să stai cu curul în zăpadă la -5 grade şi să te mai şi gândeşti la altceva decât la o plaja însorita, dar la modul romantic şi pur teoretic e o imagine placută care îmi apare din când în când în minte.

Dogg: Ce ai alege între sex in 3 (tu si 2 tipe), un Touareg cu interior din piele albă şi un nasture?
Snoop: Păi normal că aș alege Touaregul cu interior din piele de orice culoare. Pentru că după ce îl obțin mă urc la volan, și ca-n desenele animate, puff, și apar două fetișcane in spate dornice de sex in 3. Și nu știu ce fantezii ai tu cu nasturi, sau cât de greu sunt ei de obținut pe unde iți duci tu veacul, dar eu am acasă tot felul, te pot ajuta.

Snoop: Când vrei să mori? Ce vrei să ai până atunci? Cum vrei sa mori?
Dogg: Vreau să mor atunci când o ştiu când n-o să bocească nimeni după mine şi n-o să depindă nimeni de mine. Până atunci vreau să am cât mai multe în palmares, femei căci despre ele vorbesc (ăsta-i singurul sport pe care-l practic), cât mai mulţi cai putere în garaj, un garaj şi un trecut. Şi nu, nu vreau să mor în pat cu 5 minore… vreau să mor în acelaşi fel cum m-am născut: plângând şi cu multă lume fericită în jurul meu.

The end.

Poţi să faci ce vrei atâta timp cât la sfârşitul zilei poţi sa adormi…

Dragoş

În cele 20 de minute cât durează călătoria din fiecare dimineaţă spre liceu am timp să mă gandesc la tot felul de lucruri… integrale, bac, grupuri, tradiţionalism!? dar nu ma gândesc la astea. Mă gandesc la ceea ce se întâmplă în jurul meu, în mod special îmi place să analizez oamenii care trec pe lângă mine.
Ideea postului ăsta mi-a venit după ce am auzit o discuţie dintre două… domnişoare.

Camera! Motor! Acţiune!

Bă, voi ştiţi cei aia o curvă? S-o credeţi voi că ştiţi. Nu, nu e tipa cu fustiţă scurtă şi zâmbet fermecător de pe centură şi nici mama unui prieten.

Există curve de profesie, alea de pe centură. La ele situaţia e destul de simplă: vine nea Ion de pe Scania, dă banu’, ia plăcerea şi işi continuă traseul, care pare mult mai scurt acum.
Curvele adevărate, cele care merită un post pe blogul ăsta sunt niste fetiţe (ai citit bine, nu-s femei) mult mai complicate, pe care le voi numi în continuare “curva de petrecere” sau “party-curva”.

Deci, avem o tipă simplă, cu anturaj ciudat, care merge în localuri obscure ŞI o tipă complicată, cu anturaj de la seria 5 în sus, care işi petrece timpul în cluburi de super fiţă.
Vedeţi voi vreo asemănare între cele două… domnişoare? Eu văd mai multe.

Una dintre asemănări ar fi că ambele au acelaşi domeniu de activitate, dar nu sunt concurente pentru că fiecare lucrează pentru un alt tip de clienţi. Curva de profesie are sediul pe centură şi se ocupă în special de satisfacerea camionagiilor unsuroşi şi transpiraţi, în timp ce party-curva “lucrează” în Skin, Bamboo, Kristal sau alte cluburi asemenea şi clienţii ei sunt bărbaţii cu privirea D&G sau Armani, mersul Versace şi bineînţeles super dotaţi în cai putere. (să nu mă înţelegi greşit, cu ei n-am nimic).
O altă asemănare este că amândouă “o fac din plăcere”.

E foarte enervant atunci când se foloseşte termenul general “curvă” pentru că e foarte greu sa-ţi dai seama despre ce fel de curvă iţi povesteşte colegul de banca în ora de mate. Analizând mai multe discuţii am ajuns la următoarea concluzie, care se pare că e standard naţional:
- pentru curvele de profesie se folosesc apelative ca: târfă, curvă, prostituată, traseistă
- pentru party-curve se folosesc cuvinte ca: panaramă, pizdă, zdreanţă, stricată, paraşută, căţea, rapandulă, muistă, bagaboantă etc.
Se observă că pentru o curvă de profesie avem o listă foarte scurtă în comparaţie cu lista curvelor de petrecere, o listă în continuă creştere.

Vă pup dulce din camion,
Dragoş

Simt nevoia sa-mi revărs nervii undeva, cumva.

Aş fuma o ţigară, dar nu sunt fumător.

Aş arunca pe gât un pahar de whiskey, dar nu beau alcool.

Aş sparge un zid lovindu-l cu pumnul, dar nu sunt atât de puternic.

Aş trânti notebookul de pe birou, dar nu sunt atât de bogat.

Ce rămâne de făcut?

Exact… absolut nimic.

Dragoş

Iar e noapte, iar sunt in pat si iar n-am somn.

S-a intrerupt curentul mai devreme si mi-am zis ca asta e un semn de la Dumnezeu ca trebuie sa ma duc la culcare. Numai ce m-am bagat in pat si nenorocitul de curent a revenit in circuite si m-a facut sa ma intind dupa notebook. Printr-un gest romantic l-am bagat in pat langa mine, sa-mi tina de urat. Cum nu mai este nimeni pe messenger la ora asta si altceva mai bun nu e de facut, m-am apucat sa scriu pe blog. Aaa… era sa uit, ma uit si pe Cartoon Network, e Johnny Bravo.

A venit toamna (iarna in unele zone). O toamna de aia naspa rau, cu ploaie, frig si frunze care se lipesc de talpa Nike-urilor mele.

Tocmai azi cand ploua de rupea si erau 0 gr. C, a trebuit sa ma deplasez, sa plec de la caldura ca sa ce? ca sa lucrez. Nu, nu m-am angajat si nici nu cred ca o sa fac asta in urmatorii 2-3 ani cel putin. Am avut team-project. Oh! how i hate team-projects. Niciodata toata echipa nu se poate intalni la aceeasi ora si in acelasi loc. Dupa ce ne-am certat doua  zile pentru ca unul dintre noi nu avea timp sa lucram in weekend, azi ne-am certat cu inca un membru al echipei pentru ca nu vroia sa plece din casa. De parca noi ceilalti vroiam. Ajunsi la fata locului constatam lipsa chefului. Intr-un sfarsit ne apare un soi de chef de munca… sau resemnare mai de graba, trebuia sa terminam TODAY.  Nici nu stiu daca am terminat, am facut noi ceva pe-acolo “ca sa fie facut”.

Ajunge.

Ok. Post nou.

Iar incep sa scriu fara sa plec de la o idee, scriu pentru ca ma bazaie todi ca n-are ce citi, se pare ca Eminescu, Bacovia si altii nu mai sunt asa de cautati la ora asta.

“Generatia messenger” cum a numit proful meu de mate generatia mea isi pierde la fel de mult timp pe bloguri cum isi pierdeau parintii nostrii prin biblioteci si carti. Oricum nu conteaza asta. O sa ajungem “oameni mari” chiar daca nu am citit toate romanele lui Victor Hugo (sau macar unul) sau pentru ca discutiile de pe messenger sunt mult, mult mai interesante decat orice ar putea Marin Preda sa scrie.

Vorbeam cu un coleg ca as putea sa postez discutiile pe care le am pe messenger cu o persoana anume (nu e interesant numele) pe blog si ar fi un real succes. Nu mai salivati, n-o sa fac asta. Calmati-va, disperatilor.

In caz ca va intereseaza ce mai fac eu in ultima vreme… pai sa stiti ca (inca) merg la scoala, tot cu tramvaiul plin de aceeasi oameni nespalati si nepoliticosi, tot cu muzica in urechi si tot cu ochii pe geam. In rest nu fac nimic. Ce-as putea sa mai fac? doar sunt in clasa a XII-a. Acum ma uit la Luxemburg – Romania 0-1, min 55, un meci slab, vorbesc pe mess, scriu pe blog. Interesant tare nu? de iti vine sa dai alt+f4.

Todi, daca-mi dai voie o sa inchei aici ca n-are nici o noima ce scriu. Dar intai o sa pun o poza.

Eu sunt ala in verde, Todi e ala in… dungi.

Article by Doggy.

Nu mai rezist.

E trecut de miezul noptii si eu (iar) n-am somn. Maine trebuie sa ajung la scoala si credeti-ma ca e foarte greu, odata ajuns acolo lucrurile se simplifica mult. Dar sa nu deviez de la subiect. Mi-am propus sa scriu despre nevoia mea de exprimare care se manifesta de obicei la ore tarzii din noapte (oare de ce? nu sunt somnabul, drogat sau alcoolic).

Inca nu m-am hotarat cand voi publica ce scriu acum, probabil nu imediat dupa ce termin de scris pentru ca nu am incredere in calitatile mele de writer la ora asta si trebuie sa mai citesc odata la rece tot ce-am scris pe-aici, nu de alta dar lumea chiar citeste blogul asta (ma laud si eu, m-am uitat la blog stats) si nu vreau sa dezamagesc (mai mult decat am facut-o pana acum). Dupa cum vedeti scriu cu multe explicatii intre paranteze, se intampla asta probabil din cauza ca in capul meu e haos si simt nevoia sa fac comentarii suplimentare pentru o mai buna intelegere a… aberatiei.

Ma plangeam in postul anteriror de faptul ca termin liceul, plec la facultate and so on, de fapt ma minteam constient in incercarea de a ascunde ce cred (sau simt) cu adevarat. Ma bat cu pumnii in piept de fiecare data cand am ocazia ca nu-mi place minciuna si prefer adevarul oricat de dur ar fi acela, dar nu e deloc asa, cel putin nu in situatiile in care vine vorba sa-mi recunosc mie anumite lucruri. E mult mai usor sa accepti o minciuna care te linisteste pe moment. Asta e singura problema, daca nu esti indeajuns de prost, gandul iti zboara dintr-o parte in alta si mai devreme sau mai tarziu ajungi sa te gandesti la tot ce te nelinistea in trecut si iti dai seama ca de fapt acele lucruri inca te nelinistesc. E ca si cum ai trai pentru o perioada intr-un univers paralel, un univers in care totul e roz si parfumat si apoi, brusc, ai reveni in universul nostru (universul ne apartine, nu noi apartinem universului), inapoi la problemele si frustrarile zilnice. La fel se intampla cand te minti si te trezesti brusc la realitate, realitate mult mai trista.

Intrebare: de ce nu ne mintim niciodata ca lucrurile stau mai prost decat credem? de ex: esti angajat la o firma oarecare, cu un salariu oarecare si niste colegi oarecare si in loc sa te minti ca tu esti cel mai bun angajat al firmei si fara tine s-ar destrama toata afacerea, ai incerca sa te convingi ca esti primul pe lista celor care vor fi concediati?

Raspuns: pentru ca am deveni o lume de paranoici si nu ar mai exista incredere in sine.

Nu stiu de ce vine intrebarea asta tocmai de la mine, cel care se considera superior tuturor. Veti spune ca ma mint iar si nu ati gresi cu nimic, dar daca asta ma ajuta sa dorm 4-5 ore pe noapte sunt multumit.

Recitind mi-am dat seama ca am deviat de la subiect sau poate in subconstient stiam de la inceput ca n-o sa vorbesc despre nevoia de exprimare ci despre nevoia de a crea universuri paralele. Cine stie?

Ma opresc aici ca iar aud comentarii de genul “mancate-ar tata de filozof” de la “criticul” meu cel mai exigent.

Dragos

Articol de snoopy.

Vreau.. să scriu ceva. Şi e datorită zilei anoste de azi. Mă plictisesc urât, da’ urât tare. O data cu plictiseala, natural, vine si o stare. Ştiţi voi care e. Se manifestă atunci cand te afli in şezut şi te apasă in jos prin colon dar strângi din dinţi şi te ţii de nădragi ! că ţi-e lene să te deplasezi spre vasul toaletei. Lenea, specifică animalului român, mi-o dezvolt de când mi-am dat pima oara seama ca exist, iar eu, bătrân fiind, exist de ceva vreme. Dar numai zilele anterioare ce mi-am dat seama că atinsesem apogeul carierei mele. Să va zic: Eram eu, balacindu-mă in comoditate in faţa ecranului şi era ea, găleata cu apă din bucătarie. Eu uscat, ea udă. Eu însetat, ea.. apă. Trece o oră. Filmul de pe tv se mişca tot mai greu. Trec două. Nu mai puteam vorbi. Ajung si binefăcătorii mei acasă, mă văd uscat şi mă adapă. Cu această ocazie ţin să anunţ că primesc 2 fete de liceu in gazdă, moca, cum se spune, să ma ajute să.. trăiesc. Da, sunt incapacitat, dar nu pot sa mă abţin, e o boala. Ar trebuie sa fie atestată, aceasta condiţiune a mea, să primesc o pensie de handicapat şi tot tacâmul, chiar şi un loc de parcare lângă şcoală, vă rog.

În schimb, ce-am observat eu de-a lungul timpului e că această condiţie nu se exercită când gândesc. Adică mă pot gândi până în bucătarie, când fizic, de cele mai multe ori mi-ar fi imposibil sa ajung acolo. Vă imaginaţi unde se poate ajunge cu ganditu’ ăsta, ergo, porcăriile ce le scriu. După mine, gandirea e mai practica decât acţiunea fizică. Destrăbălându-mă în propria-mi comoditate pot ajunge cu gândul mai departe decât poţi tu cu bicicleta sau caruţa. Pe lună, pe marte, în spaţiu, in visele mamei tale, oriunde in limita cunoştiinţelor mele.

În altă ordine de idei, după cum spune colegul meu editorialistic mai jos, acuş se termină fericirea sau liceul, cum ii zice el. Eu, îs de altă parere. Şi pe bună dreptate. Spun: Ducă-se pe pustii. Şi ştiţi de ce? Că stau la ţară frate. Oamenii e proşti. Manelele e faine. Banii îs.. nu-s. Şi eu nu mă integrez (de ce? citeşte mai sus). Cu toate că acest mediu îmi favorizează superficialitatea şi condiţiunea mea prezentată mai sus, vreau să plec. Fizic de data asta. Adică pe picioarele mele, sau cu maşina. Noul mă excită. Vreau să-mi curgă balele dupa maşini/femei străine. Vreau să ies la plimbare şi sa nu se termine oraşul dupa 5 minute de mers pe jos. Vreau să cunosc indivizi care nu îl au pe Guţă sau Vijelie model in viaţă. Mă fac eu de căcat acum, dar ăsta-i adevărul.

Astea fiind spuse. Eu, sătean ocupat fiind, am treburi. Pupici şi mai poftim